Managementul comportamentelor și optimizarea motivației pentru învățare
Managementul comportamentelor și optimizarea motivației pentru învățare
Autor: Catrinel Ştefan, Kállay Éva, Alina Cosma, Sebastian Vaida,
Traducerea:
ISBN 978-606-8244-90-7
Pagini: 196
Adrian Opre, Adriana Băban, Oana Benga (coordonatori)
Anul apariției: 2015
Lucrarea face parte din seria Promovarea sănătății mintale în grădinițe și școli, concepută de un colectiv de profesori de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, sub coordonarea prof.univ.dr. Adriana Băban, prof.univ.dr. Oana Benga, prof.univ.dr. Adrian Opre, și propune o serie de ghiduri care se adresează cadrelor didactice, psihologilor și consilierilor școlari, furnizorilor de servicii educaționale, specialiștilor în științe comportamentale.
Ghidurile conțin activități practice, fișe de lucru, materiale-suport pentru preșcolari, școlari mici și școlari mari, cu scopul de a preveni și elimina comportamentele nesănătoase ale copiilor, conduitele provocatoare și consecințele acestora pe termen lung asupra performanțelor școlare și asupra integrării sociale a elevilor.
Elevii care manifestă probleme de comportament și disciplină atrag cel mai mult atenția cadrului didactic, deoarece aceste comportamente interferează cu activitățile de învățare. Cel mai adesea, cadrele didactice soluționează aceste probleme intervenind după apariția acestor comportamente indezirabile prin atenționări verbale, excludere, scăderea notei la purtare etc. Însă, de cele mai multe ori, efectul nu este cel așteptat, deoarece intervenția nu ține cont de înțelegerea factorilor care determină și mențin manifestarea acestor comportamente. În acest context, derularea unei analize funcționale ajută cadrul didactic să înțeleagă scopul comportamentului problematic, dar și să identifice planuri de disciplină adecvate nevoilor de la grupă / clasă.
-
Despre autori
-
Din cuprins