Țaraundevinerierajoi

„Pe vremea când eram copil – adică mai ieri, mai azi sau mai mâine – cineva, nu spun cine, fiindcă m-a rugat să nu spun, mi-a dăruit un măr. N-am niciun interes să-l înșel pe cititor și să spun că era un măr de aur, unul fermecat ori măcar unul copt. Era nici mai mult nici mai puțin decât un măr, adică ceva oarecum rotund, care mirosea a ceva rotund și, cum nu putea fi decât un măr, eu l-am luat drept un măr, deoarece, firește, în primul rând semăna cu un măr.

Îl purtam la mine în fiecare zi.

Îl purtam cam așa:

Lunea, cu gândul că o să-l mănânc marți.

Marțea, convins că a doua zi va fi miercuri; recunoașteți că era păcat să-mi spun că miercuri voi mânca un măr.

Miercuri, ah, miercuri și întotdeauna miercuri îmi plăcea să aștept joia cu mărul meu în mână, ca nu cumva să mă prindă joia fără mărul meu, și să-mi pun în gând trei dorințe: prima, mai mică, a doua, mai mare și a treia, cum o fi , dar necontenit trei dorințe. De pildă, să zbor.”

Octav Pancu-Iași

Mărul

Antologia Țaraundevinerierajoi grupează schițele și povestirile în două părți complementare: I. Vopsea pentru meduze și pentru multe altele și II. Să ne gândim mereu la altceva, pe două paliere de vârstă, aproximativ între 3-7 ani, respectiv 7-12. Rațiunea acestei polarizări vizează două importante stadii ale dezvoltării psihologice a copilului, în cadrul cărora reprezentările lumii se desprind treptat de evenimentele concrete, fiind din ce în ce mai mult legate de conceptele abstracte. Din perspectiva transfigurării artistice a evoluției gândirii simbolice a copiilor, care surprinde trecerea treptată de la activitățile senzorio-motorii specifice interacțiunilor directe cu mediul, la jocurile imaginative, la manipularea mentală a simbolurilor, schițele și povestirile lui Octav Pancu-Iași reprezintă un caz aparte de interferență a literaturii cu psihologia vârstelor.

„Temele de o diversitate cuceritoare reiau precepte ale poveștilor pentru copii dintotdeauna. Afli, astfel: cât de greu și adesea inutil e să încerci să mulțumești pe toată lumea; la ce e bună o simplă pălărie dacă știi să improvizezi și să apelezi la nevoia-care-îl-învață-pe-om; ce minuni poate ascunde și la câte trebuie să fie bună hăinuța unui prichindel de cinci ani; de ce trebuie să doarmă copiii fix la ora opt seara. Mai afli că pământul e „rotund ca un măr, dar mult mai puțin dulce și adeseori chiar amar”; că degetele pot hotărî să se revolte dacă proastele năravuri nu încetează degrabă; despre Țara Curățeniei și ce trebuie să faci pentru a-i călca hotarul; despre periuța de dinți care își ia lumea în cap; despre ziua când prichindelul Andu s-a încălțat singur și fără greș; despre cum poți face cunoștință cu blocul în care locuiești; despre secreta limbă a castanelor, despre pistrui și mici fiori de iubire.”

Irina Petraș

 „În Țaraundevinerierajoi, poveștile și povestirile au darul de a fi leacuri bune pentru orice și de a se găsi la îndemâna oricui, băieței sau fetițe, zmeie sau crocodili, săbii sau săbioare, ciori sau castane, elefanți sau meduze, ghete sau pălării, degete mari sau degete mici, cizmulițe sau stele. „Fantastice” sau numai „de necrezut”, „fără mister” sau doar „caraghioase”, nemaipomenita lor putere sporește mereu, din și mai marea noastră putere de a crede în ele, după cum însuși povestitorul ne îndeamnă să luăm aminte, fie când ne cheamă în sprijin, fie când ne sare în ajutor, firește, tot cu o poveste.”

Mircea Breaz