POLITICI EDUCAȚIONALE. Repere teoretice și pragmatice

Descriere
Pornind de la funcţionarea sistemelor educaționale într-un spațiu dominat de incertitudini, autoarea cercetează provocările majore cu care școala se confruntă astăzi:

• Globalizarea și efectele ei pentru evoluția școlii - problemele globale ale școlii şi soluţiile lor locale
• Invazia economiei de piață în spațiul educațional – de la adaptarea benefică a școlii la evoluțiile economice și sociale, până la efectele nocive: orientarea productivistă exagerată a școlii, diminuarea dimensiunii umaniste a educației, transformarea educației în marfă și a elevilor în clienți (elevul-client este opus elevului-persoană)
• Extensia unui model organizațional bazat pe obligativitatea rezultatelor
• Retragerea progresivă a statului din sistemul public de educație cu consecințe importante în planul egalității de șanse, de gen, al egalităţii educaţionale rural /urban și al echității
• Descentralizarea sistemelor educaționale şi marketing-ul educațional ca problemă de politică educațională
Cuprins
Cadrul politic / Cadrul legislativ / Cadrul educațional / Conținutul politicilor educaționale / CONCLUZII / ANEXE / Bibliografie

ISBN: 978-606-8244-73-0

Pret: 29.00 Lei

Disponibilitate: In stoc


Lasati un comentariu pentru acest produs (click aici)
Apreciere