CUM IAU NAȘTERE EMOȚIILE. Viața secretă a creierului

Descriere
În prezent, știința emoțiilor cunoaște o transformare revoluționară, asemănătoare cu aceea produsă de descoperirea relativității în fizică și a selecției naturale în biologie – iar această schimbare de paradigmă are implicații uriașe pentru noi toți.

În primele rânduri ale acestei revoluții se află psihologul și neurocercetătorul Lisa Barrett, a cărei teorie despre emoții permite o înțelegere mai profundă a minții și creierului, propunând și o perspectivă nouă asupra naturii umane. Cercetările sale infirmă ideea potrivit căreia emoțiile ar fi localizate în părți distincte ale creierului și ar avea un caracter universal. Ea demonstrează că emoțiile sunt construcții de moment, realizate de sisteme fundamentale care interacționează la nivelul întregului creier și sunt susținute de experiențele de învățare de pe parcursul întregii vieți. Această nouă teorie implică faptul că noi jucăm un rol mult mai important în viața noastră emoțională decât am fi crezut. Repercusiunile sale zguduie deja din temelii nu doar psihologia, ci și medicina, sistemul juridic, educația copiilor, meditația și chiar sistemele de securitate din aeroporturi.

Cum iau naștere emoțiile. Viața secretă a creierului este versiunea în limba română a primei ediții a cărții How Emotions Are Made: The Secret Life of the Brain, de Lisa Feldman Barrett, publicată în martie 2017, la Houghton Mifflin Harcourt.

LISA FELDMAN BARRETT, Ph. D., este profesor emerit de psihologie la Universitatea Northeastern, cu stagii la Harvard Medical School și Massachussetts General Hospital în psihiatrie și, respectiv, radiologie. A fost recompensată cu Director’s Pioneer Award, distincție oferită de NIH (Institutele Naționale de Sănătate), pentru cercetările sale inovatoare în domeniul mecanismelor neurofiziologice ale emoției.

ISBN: 978-606-977-013-9

Pret: 59.00 Lei

Disponibilitate: In stoc


Lasati un comentariu pentru acest produs (click aici)
Apreciere